Secolul al XXI-lea a debutat cu majore transformări economice, sociale şi politice, inclusiv la nivelul ţării noastre, care sunt caracteristicile trecerii de la societatea industrială, la o societate bazată pe cunoaştere, aşa cum evidenţiază o opţiune strategică fundamentală a Uniunii Europene. Astfel, globalizarea îşi face simţite efectele în toate domeniile de activitate, inclusiv în ceea ce priveşte cultura. În această perioadă de majore transformări economice, impactul negativ al crizei economice mondiale, exercitat și asupra societăţii româneşti, a condus la o alterare a stilului de viaţă a oamenilor, afectând major şi aspecte esenţiale ale valorilor tradiţionale. Cu alte cuvinte, asistăm de fapt, la o criză de valori la nivel macro şi microsocial, care se răsfrânge şi asupra identităţii naţionale a românilor. Identitatea şi conştiinţa naţională se manifestă în culorile naţionale, în operele marilor scriitori şi poeţi ai poporului nostru, în obiceiuri şi tradiţii, în portul şi arta populară, în muzica marilor compozitori români precum şi în cea tradiţională, în toate invenţiile cercetătorilor români renumiţi pe plan mondial şi de asemenea, în conduita fiecărui cetăţean român, atât în ţară cât şi în străinătate. Dintre toate acestea, folclorul este arta care reprezintă identitatea sensibilităţii artistice şi o carte de vizită incontestabilă cu care se prezintă în lume. Sigur că nu toată lumea gustă folclorul şi nu toată lumea îl preţuieşte, iar acest fapt este regretabil. Cu siguranţă că această situaţie este cauzată, în mare măsură, de cantitatea enormă de kitsch şi de falsuri promovate sub marca folclorului, dar şi de lipsa de educaţie şi de cultură tradițională. Justificarea nevoii pentru realizarea proiectului rezidă din faptul că, în afara României, marea majoritate a publicului apreciază elementele de folclor şi artă populară ca fiind cartea de vizită a ţării. Dar acesta nu ştie să facă diferenţa între folclorul adevărat şi falsurile promovate. Publicul străin are tendinţa de a lua ca atare ceea ce i se prezintă, putând percepe eronat cultura neamului nostru. De asemenea, promovarea culturii româneşti, presupun și valorificarea zestrei etnografice, care înglobează meşteşugurile tradiţionale: arta lemnului, olăritul, încondeierea ouălor, iconografia, ţesutul covoarelor etc. Creațiile populare românești contribuie decisiv la promovarea brand-ului de ţară, împreună cu celelalte componente: turism, mănăstiri, istorie, ospitalitate etc.
Asociaţia Cultural-Educativă ARCANUL USV, având ca partener pe Doina Associação Romenos e Moldavos Algarve din Portugalia, propune o valorificare modernă a culturii tradiționale românești, în cadrul unui eveniment cultural-artistic organizat la Boliqueime, în regiunea Algarve din sudul Portugaliei. Proiectul este îndreptat spre promovarea tezaurului folcloric românesc, atât în rândul publicului portughez, mare consumator de cultură şi tradiţii, cât şi printre numeroşii turişti străini care vizitează Algarve, dar fără să neglijăm diaspora românească. Implementarea proiectului va avea un impact social deosebit ce îşi propune să reacţioneze la criza modelelor culturale prin afirmarea specificului naţional şi a patrimoniului cultural imaterial și material, prin realizarea unui spectacol modern de folclor autentic și contemporan, dublat de organizarea unui stand expoziţional de prezentare a unor creaţii populare româneşti cu realizări de excepţie ale meşterilor populari.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea accesului publicului din Portugalia (cetăţeni autohtoni portughezi, turişti străini, dar și diaspora) la programe culturale de promovare a patrimoniului imaterial şi material românesc, în vederea îmbunătăţirii imaginii României pe plan mondial, prin informarea, conştientizarea şi formarea unei politici favorabile în rândul publicului străin faţă de valoarea culturii româneşti.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
Copyright © Asociaţia Cultural Educativă Arcanul-USV 2016 | www.arcanul.ro - Toate drepturile rezervate